DESPRE PĂPUȘI ȘI OAMENI este o carte concepută de artistul Ciprian Mureșan în colaborare cu editorul Alina Șerban și designerul Esra Oezen.
E o invitatie adresata cititorului de a parcurge o selecție de patru lucrări realizate de artist între 2009 și 2015. Acest volum-concept propune o reflecție pe marginea convergenței dialogice dintre teatru și artă în practica artistică a lui Ciprian Mureșan, constituită fie ca formă speculativă de înțelegere a lumii, fie ca modalitate de umanizare a realului. Volumul antrenează cititorul într-o univers al contrastelor, al provocărilor la adresa realității, și care, dincolo de reveriile capabile să le reînvie, re-examinează în subsidiar funcția artei, locul artistului în spațiul social, precum și condițiile și limitele în care funcționează producția artistică.
Textele publicației sunt semnate de apreciați curatori, regizori și dramaturgi, artiști și filosofi cu care artistul a colaborat în proiectele sale artistice și/sau expoziționale: Marius Babias și Silke Wittig, Gianina Cărbunariu, Florence Derieux, Miklós Erhardt, Alexandru Polgár, Iulia Popovici, Saviana Stănescu.
Publicată într-un tiraj limitat, cartea este parte a unui program editorial dedicat publicațiilor de artă, cu un focus aparte asupra unor zone de întâlnire între investigația artistică, cercetarea teoretică și experimentul în designul grafic. Inițiat de istoricul de artă Alina Șerban sub umbrela Publicațiilor P+4, programul editorial își propune să exploreze materialul tipărit ca pe o zonă de reflecție și reformulare aprofundată a ideilor abordate anterior de artiști în lucrări de artă contemporană și să promoveze local și internațional activitatea artiștilor români.